Spectacole invitate pe scena Galei HOP 2017

E limpede că la Gala HOP se expun valorile teatrului tânăr. E limpede că de atâtea ediţii talentul scenic este expus şi întors pe toate feţele. E şi mai limpede că Gala e singura competiţie dedicată explicit viitorului teatrului românesc. Însă, emoţiile acumulate în orele de competiție se vor descătuşa, pe înserat, cu ajutorul a două spectacole invitate care au legătură cu tema galei si cu cele două probe  de concurs: monolog și scenă în doi – etude. Pentru actorii aflaţi în concurs, aceste spectacole pot fi modele, momente de reflexie despre organicitatea actului scenic.

În seara primei zile de HOP, de la ora 21.30, după evoluţia concurenţilor, intră în scenă
Cerasela Iosifescu cu un one-woman show exploziv ce scoate la iveală un personaj deopotrivă sensibil şi puternic, copilăros şi înfricoşat, atrăgător şi distant.

Spectacolul se numeşte Obsesii – vino, vezi, nu spune nimănui, autorul Claudiu Sfirschi-Lăudat fiind inspirat de scrierile Margaritei Karapanou. Regia este semnată de regizorul grec Yannis Paraskevopoulos, decorul şi costumele sunt create de Lia Dogaru, producţia fiind inclusă în repertoriul curent al ARCUB – Centrul Cultural a Municipiului Bucureşti.

Cerasela Iosifescu e arc întins, strună vibrândă. Oscilând între extremele şi obsesiile Lorei, actriţa îşi dozează remarcabil forţele, îşi gradează mijloacele, schimbă cu naturaleţe registrele. […] Spectacolul Obsesii este unul necesar. Cine poate stabili clar unde începe dezechilibrul psihic şi unde se termină cretivitatea? Un Van Gogh perfect însănătoşit nu ar mai fi pictat niciodată acea noapte înstelată. […] Graiul poate fi şocant, neinteligibil, dar câteodată poate rosti adevăruri pe care altfel ne temem să le credem. Poate că arta – în toate formele ei – va fi, la fel la ca în acest spectacol, cel mai bun translator. (Maria Zărnescu – „Necesare Obsesii”, Revista Yorick, nr. 319 / 29 iunie 2016)

În ultima zi la HOP, joi, 7 septembrie, de la ora 18.00, înaintea mult aşteptatelor rezultate, Andreea Bănică, Norbert Boda, Nicole Burlacu, Alexandru Chindriş, Robert Danci, Blanca Doba, Radu Dogaru, Denisse Moise, Alexandru Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teişanu şi Eric Ţuţuianu – 14 tineri proaspăt absolvenţi ai Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca – vorbesc despre sexul frumos în misterioasa lui varietate. Într-un spectacol-privire dinamică, personală şi plină de umor, sub aripa regizorală a Andreei Gavriliu:
O femeie, după Péter Esterházy. Anul acesta, deja a fost confirmată valoarea trupei prin prezenţa la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, la Festivalul de Teatru NOU de la Arad, dar şi în străinătate, la Festivalul Internaţional de Teatru Thealter din Segedin, Ungaria.

UNITER
25 august 2017

 

De ce e nevoie în teatru, domnule Caramitru?

September 14, 2017/by galahop

LAUREAŢII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2017

September 7, 2017/by galahop

Gala Tânărului Actor. Start vot la Gala HOP!

September 6, 2017/by galahop

Adriana Aldea: „Încă știu pe de rost caseta video Abracadabra”

September 2, 2017/by galahop

SHAKESPEARE PE CER – Gala HOP 2016, Costineşti

September 1, 2017/by galahop

20 de ani de HOP

September 1, 2017/by galahop

Alex Cătănoiu: „Văd Gala HOP ca pe o experiență”

September 1, 2017/by galahop

Eliza Teofănescu: „Actoria te face mai conștient de tot ce ți se întâmplă”

August 31, 2017/by galahop

GALA HOP 2017: ATELIERE – FORMARE – ÎNTÂLNIRI ESENŢIALE

August 29, 2017/by galahop

Spectacole invitate pe scena Galei HOP 2017

August 25, 2017/by galahop

Irina Sibef: „Actorul în 2017? Un hibrid între pragmatic și visător”

August 21, 2017/by galahop

Oana Predescu: „Mă simt un om liber făcând această meserie”

August 18, 2017/by galahop

Alexandru Mihai Popa: „Cândva am ales meseria de actor în locul celei de mecanic de locomotivă”

August 17, 2017/by galahop

Concurenții de la Gala HOP 2017 încep să se prezinte

August 16, 2017/by galahop

Radu Dogaru: „Actoria este un refugiu”

August 15, 2017/by galahop

Cosmin Stănilă: „Fiecare rol e revelator, indiferent de relevanță”

August 14, 2017/by galahop

Nicole Burlacu: „În 2017, actorul poate face orice”

August 13, 2017/by galahop

Cosmina Olariu: „Mi se pare un dar faptul că suntem pe scenă”

August 12, 2017/by galahop

Dan Pughineanu: „Am ales actoria pentru a scăpa de timiditate”

August 10, 2017/by galahop

Theodora Sandu: „Sper ca la Gala Hop să reușesc să fiu eu însămi”

August 10, 2017/by galahop

Alexandra Dușa: „Am ales actoria cu inima”

August 9, 2017/by galahop

Ștefan Craiu: “Gala HOP este un pas important pentru mine”

August 9, 2017/by galahop

JURIILE GALEI HOP

August 9, 2017/by galahop

Blanca Doba: ,,Vreau să mă las în bătaia brizei mării”

August 8, 2017/by galahop

Adrian Dima: “Astăzi, artistul trebuie să fie și propriul său manager”

August 8, 2017/by galahop

Maria Mitu: „Cât timp se vor a fi spuse poveşti, vor exista actori”

August 7, 2017/by galahop

Marcela Nistor: „Cred că toate rolurile sunt relevante”

August 7, 2017/by galahop

Paul Radu, actor: „Talentul se irosește dacă nu e însoțit de multă muncă”

August 5, 2017/by galahop

Gala Tânărului Actor HOP. Septembrie 2017, Costinești

August 4, 2017/by galahop

CÂŞTIGĂTORII PRESELECŢIEI PENTRU GALA HOP 2017

July 13, 2017/by galahop

GALA HOP, ZIUA III. Scrisoare către Cehov

July 13, 2017/by galahop

Selecţia pentru Gala HOP 2017, sub atingerea lui Cehov. Ziua a II-a

July 12, 2017/by galahop

Cehov și tinerii. Prima zi de preselecții pentru Gala HOP 2017

July 10, 2017/by galahop

Maia Morgenstern: “Vin in calitate de jurat la preselectie cu o mare emotie”

July 8, 2017/by galahop

REVISTA THESPIS. Revista Galei HOP 2017

July 4, 2017/by galahop