• THESPIS

    REVISTA GALA HOP
    La fiecare ediție a Galei Hop, reprezentanții departamentelor de teatrologie din Univesitățile de specialitate, vor avea ocazia și șansa să reflecte și să dezbată fenomenul artistic, să își exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la re-definirea relației actor-critic.

Irina Radu

Interviu cu Nicholas Cațianis

Nicholas Cațianis: Hop-ul cel mai greu în sistemul nostru nesigur este să rămâi curat

La ediția din 2015 a Galei Tânărului Actor HOP, Nicholas Cațianis câștiga la Costinești „Premiul pentru cel mai bun actor” la Secțiunea Individual, atât pentru „Trifoiul cu patru foi”, după „Râs nervos” de Cristhoper Durang, și „Trifoiul cu patru foi” de Eugène Ionesco, cât şi pentru „Îmi place să mă plimb pe stradă” de Manuela Fedorca. Acum Nicholas Cațianis vorbește sincer despre experiențele trăite de atunci și până în prezent, despre risc și șansă, despre întâlniri și întâmplări care te formează, ca om și ca actor, despre hop-uri, vise, revolte personale și mirări. Iar înainte de toate stau, fără îndoială, dorința și nevoia de a învăța să înoți până ce descoperi nu unul, ci cât mai multe maluri cu putință. Și asta, pentru că fiecare încercare aduce cu sine un altfel de a trăi, de a simți, de a înțelege.

Nicholas Catianis

 

Când și cum a apărut gândul de a participa la Gala HOP?

A pornit din 2014, când am participat la Secțiunea Grup, dar nu am ajuns la Costinești. Mi-am promis că o să merg în anul următor,  în 2015. Mi-am dorit să știe lumea de mine. Priveam Gala HOP ca pe o rampă de lansare, un loc unde se întâlnesc tinerii din noua generație și oameni experimentați din meserie.

Puțin din dada și puțin din magia vacanței la mare ți-au adus Premiul pentru cel mai bun actor, Secțiunea Individual. Ce a însemnat, de fapt, acest premiu pentru tine? Ce altceva simți că ai mai câștigat odată cu participarea la acest concurs?

Nu știu dacă am câștigat notorietate, cât am câștigat șansa de a putea să fac ce îmi place mai ușor. Este o muncă de ani de zile și trebuie să am răbdare. Premiul a însemnat o confirmare, în această lume, unde în mare parte se caută superficialul și mai rar valoarea umană.

A fost într-adevăr un hop experiența în sine? Cum te-a provocat pe tine, ca actor?

A fost, da! Sunt momente în viață și în meserie când simți că e șansa ta. Dacă rezultatul seamănă cu cel dorit, e bine pentru tine, din punct de vedere moral. Dacă nu treci hop-ul atunci, nu este o tragedie, încerci până reușești. E foarte simplu să renunți. Și am avut și am și eu momente când intru într-o stare în care am impresia că nu mai există viitor. Dar trec. Deschid ochii și încep un nou ciclu.

Ce alte hop-uri mai mari sau mai mici au urmat după aceea? Cum ai reușit să le accepți, să le înfrunți și să le depășești într-un sistem atât de nesigur precum al nostru?

Întotdeauna am să mă lupt și m-am luptat cu părerile altora. Am avut o perioadă în care mă influențau părerile pe care le auzeam indirect despre mine, sau despre un spectacol. Mi-am dat seama apoi că părerea mea era influențată de a lor. Am ajuns, sau încerc să ajung, doar la părerea mea, într-un mod sincer, nu în sensul autoritar, de a fi eu și de a răspunde și de a acționa conform intuiției și dorințelor mele. A nu se înțelege că am călcat sau că o să calc vreodată pe morminte. Hop-ul cel mai greu în sistemul nostru nesigur este să rămâi curat, atât ca om, cât și ca integritate artistică.

E nevoie să riști în meseria asta? Sau e pur și simplu vorba de șansa fiecăruia, de noroc și de întâmplare?

RISC. Noroc și întâlniri, de asemenea. Dar riscul ți-l asumi dorind să dai admitere la facultate, de a o termina și de a aștepta. Cred 1000000% că depinde în primul rând de TINE să te faci cunoscut, să mergi la probe, să te lupți, să faci sacrificii. Norocul vine încercând, fiind prezent.

Tot cam anul trecut pe vremea asta mărturiseai într-un interviu că îți dorești să te visezi zâmbind, fiindcă apoi „Restul e mirare. Și muncă”… Frumos spus! Cât ai îndeplinit de atunci și până acum? Cât ai visat, cât te-ai mirat și câtă muncă a fost?

M-am mirat tare mult. Am zâmbit și mai mult. Am suferit, ca noi toți, și m-au durut unele lucruri. Dar ce trăiesc eu, trăiesc și ceilalți și nu sunt singurul care se visează zâmbind. Visez în continuare, cu tot ce implică procesul. Cred foarte tare în puterea eșecului. Nu totul îți iese perfect. Care mai e distracția?! Trebuie să încetăm să ne mai luăm în serios, atât de tare. Arta nu înseamnă cantitate. Arta înseamnă calitate, după părerea mea. Dacă nu câștig Premiul UNITER pentru un rol, care mie mi se pare că a fost bun, asta nu mă face un actor slab. Dacă îl câștig, nu sunt un actor genial. Lucrurilea astea co-există.

Tot la Gala HOP ai primit și invitația-șansă de a face parte anul acesta din programul  „10 pentru film la TIFF”. Povestește-ne puțin despre experiența asta de la Cluj. Te-a atras spre lumea filmului sau rămâi fidel teatrului?

„10 pentru FILM” a fost o experiență plină de mirare. Am învățat foarte multe lucruri, oamenii care s-au ocupat de noi au fost de nota 10. Întâlnirile pe care le-am avut au fost folositoare. Mi-am făcut 9 prieteni din toată țara. Ca să răspund la întrebare, sunt de mult atras de lumea filmului. Pentru mine, Gala HOP a deschis multe drumuri. A te duce la preselecții și a ajunge în gală este rezultatul unei voințe. Altfel, este doar un eveniment care trece cum trec și altele. Este cea mai bună platformă pentru întâlniri norocoase care te pot ajuta într-o viitoare carieră. Pentru mine, Gala HOP a însemnat lumea expusă de Radu Afrim și provocarea pe care o emana prin alegerea temelor. A fost o atmosferă. Acum, urmează o nouă etapă, o nouă atmosferă. Sunt convins că va fi frumos.

Acum ești unul din tinerii actori destul de activi în peisajul teatral. Care sunt cele mai recente proiecte ale tale?

Cel mai recent proiect este spectacolul montat de Radu Nica, București. Instalație Umană, la ArCuB Gabroveni. La TNB, Recviem în regia lui Alexandru Dabija. La Teatrul Excelsior, #Teenspirit, în regia lui Peter Kerek. La Teatrul Odeon, Un tramvai numit dorință și trei Generații, în regia Dinu Cernescu.

 

Irina Radu Masterand, UNATC București

DESPRE THESPIS

OPINII

DIALOGURI

CRONICA

REPORTAJ