• THESPIS

    REVISTA GALA HOP
    La fiecare ediție a Galei Hop, reprezentanții departamentelor de teatrologie din Univesitățile de specialitate, vor avea ocazia și șansa să reflecte și să dezbată fenomenul artistic, să își exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la re-definirea relației actor-critic.

Oana Bogzaru

 

Hop Jurnal

Ziua II – „Nu mai sunteți studenți, suntem colegi”

Între timp mapamondul a luat-o razna, între timp a murit Radu Beligan, între timp vremea a revenit pe făgașul ei canicular, între timp Gala Hop rezistă. După o primă zi de preselecții nu foarte strălucitoare, care a stat mai degrabă sub un semn fatidic de rău augur, ziua de 21 iulie a început în forță și a liniștit atmosfera pentru că da, există suficient de mulți tineri actori talentați, există în ei dorința de a munci și de a se afirma și da, se naște ușor-ușor o nouă generație de posibili artiști, poate nu de aur, de bronz sau de argint, dar prețioasă printr-o calitate care răzbate constant, cu intensități diferite: sinceritatea. Sinceritatea raportată la ei înșiși și la propriile limite, la cei „mari” care îi veghează sau îi lovesc fără scrupule, la școala de teatru pe care au absolvit-o și la sistemul ei, la ceea ce li se cere și la ceea ce pot oferi, la această lume „ne-bună” în care trăim și prin care continuăm să actualizăm opera lui Shakespeare sau invers.

Ziua a doua de preselecții a reunit momente, și nu puține, de imaginație și inventivitate, de comic și pe alocuri, în loc de tragedie, luat prea în serios, de sensibilitate și fragilitate. După scurta lor reprezentație, am văzut tineri actori, mulți dintre ei încă studenți, care s-au bucurat buimăciți până și de cea mai infimă confirmare, care au primit cu modestie sau cu vădită uimire laudele meritate, care au râs cu lacrimi în ochi pentru că membrii juriului îi priveau cu blândețe și înțelegere atât față de reușitele și emoțiile lor, cât și față de ratările mai mici sau mai mari. Fiecare și-a păstrat imparțialitatea, fără să trădeze autenticitatea și nuanțele obiecțiilor. Miklós Bács vorbea rar, încet și calm ca un tată protectiv, dând mereu sfaturi general valabile precum „primește emoțiile, consumă-le, trăiește-le”, Lia Bugnar a analizat fiecare moment cu un simț critic menit să-l ajute pe cel din față să evolueze, și nu să plece cu capul în pământ, Mihai Constantin a intervenit cu umor și întrebări cheie acolo unde ceilalți alegeau să tacă, Bobi Pricop a încercat să suprindă imaginea de ansamblu, Andrea Gavriliu a apreciat structurarea momentelor, efortul depus și atenția pentru detaliu, iar Ada Milea a privit și a ascultat cu un rând mai în spate, zâmbind calmă, cu bucurie și admirație pentru cei înzestrați cu măsură sau peste măsură, dar și pentru cei a căror zi nu a fost cea mai norocoasă. Preselecțiile Galei Hop s-au bucurat și se bucură în continuare de un juriu îngăduitor nu în sensul de a accepta și a nu critica, ci în sensul de a nu-l leza pe celălalt, de a nu-i da cap și a-l pune la pământ. Ei preferă să pună întrebări, să găsească soluții, alternative, să comunice. Poate mai importante decât piesele vestimentare ale Liei Bugnar care s-au tot vehiculat prin articolele despre gală, sunt capacitatea și interesul ei de a deschide discuții, de a citi intențiile și temperamentul tinerilor actori și de a le aprecia talentul chiar și atunci când ei înșiși nu știu să și-l pună în valoare.

Din a doua zi de preselecții s-au remarcat, într-o ordine aleatorie, mulți regi Richard al III-lea, Orsino, Julieta, Olivia, sonetele lui Shakespeare, printre care și un Hamlet feminin. Daniel Nuță, absolvent UNATC din anul 2015 și masterand al Facultății de Teatru din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, și-a creat cu atenție și migală un moment care începe simplu, cu o târguială. „Îmi dai o țigară și eu îți spun o poveste. Dar îmi dați voie să mă urc aici (pe scenă) ca să mă auziți mai bine?” Cu recuzita dintr-un cărucior de supermarket, de care e legat un căluț de lemn vopsit, dintr-un homeless șchiop se naște un Richard al III-lea diform, strâmb, care se înconvoaie la fiecare zvâcnire a puterii imaginare, care se bate în piept cu un cap de duș sub formă de sceptru și al cărui tron e acel căluț de lemn pe care mai în glumă, mai în serios, l-ar da pentru un regat. Daniel Nuță are forța de a convinge, de a te purta într-o poveste, are forța necesară pentru un personaj puternic ca Richard al III-lea, dar exploatează cu succes și latura sensibilă, fragilă a unui homeless nebun sau bufon care spune povești mari în schimbul mărunțișului sau a unei țigări. Momentul său, îi aduce aminte Liei Bugnar de „Însemnările unui nebun” de Gogol și își imaginează cum ar fi arătat povestea spusă din perspectiva unui student la actorie, neangajat de niciun teatru, care a ajuns homeless.

daniel nuta

Daniel Nuță, Foto: Vlad Catană

Andrei Radu, tot absolvent UNATC în promoția 2015 și masterand la aceeași universitate, sondează până în pragul nebuniei iubirea lui Orsino pentru Olivia din a „A douăsprezecea noapte” și dorința sa de a fi iubit cu orice preț și sub orice formă. Eleganța și rafinamentul personajului său contrastează cu dragostea care izbucnește în momente vecine cu isteria, cu un extaz dus la paroxism, cu o explozie de energie și bucurie atunci când își scoate telefonul din buzunar și observă că e sunat de Olivia. Nu apucă să-i declare toată tirada pe care a repetat-o înainte, îi rostește toate cuvintele de dragoste cu capul aplecat în ecranul telefonului, aproape plângând. Dar îi va găsi el leac acestei iubiri sfâșietoare. Dacă Cezario spune că-i poartă o dragoste profundă, atunci să se transforme în femeie și să vină în camera lui! E o adevărată satisfacție să vezi cum au evoluat foștii colegi pe care acum doi, trei ani îi vedeai în examenele semestriale, cum au crescut, cum și-au șlefuit mijloacele de exprimare artistică și cum și-au primit laudele cu modestie și uimire.

Mihaela Velicu și-a creat propria poveste inspirată dintr-o experiență personală, nu că s-ar fi iubit vreodată cu un Romeo de carton, dar a mărturisit că „am vrut să arăt cum mai tragem de relațiile care se încheie, cum nu putem accepta sfârșitul, cum se termină totul, dar noi tragem până și de ultima speranță”. Așa că îl ascunde pe Romeo de vecini, îi deschide o sticlă de bere, îl îmbrățișează, îi spune cât de mult îl iubește, ce așteptări are de la el și că orice s-ar întâmpla, ea nu-l poate părăsi. Intimitatea jocului său naște sentimentul de fragilitate existent în fiecare relație de iubire, fie ea reală sau fictivă și creează atât momente de sensibilitate, cât și de comic. Mihaela Velicu e una dintre concurentele care nu a avut curaj să participe până acum la Gala Hop, dar care nici nu a vrut să-și rateze ultima șansă. Laudele de mai sus aduse juriului se verifică și prin experiența concurenților, Mihaela Velicu mărturisind că „juriul are o energie foarte bună, mi-a dat multă încredere. Tremuram în spate și a venit către mine un val de liniște care m-a înzdrăvenit cumva.”

Momentul Alinei Rotaru, din aceeași promoție cu Mihaela Velicu, a lăsat juriul fără obiecții. Absolventă la profesorii Doru Ana și Gelu Colceag, Mihai Constantin a întrebat curios „și, de la care ai învățat cel mai bine?”. Alina Rotaru s-a înroșit, a păstrat o tăcere prelungită de diplomație și a întrebat la rândul ei: „dar dumneavoastră de la cine ați învățat cel mai bine?” Reprezentația sa „De vorbă cu tine” a avut la bază prima întâlnire dintre Olivia și Cezario din „A douăsprezecea noapte”. Fără costum, fără decor, Alina Rotaru a realizat un moment desăvârșit de actorie, de comic prin capacitatea de a trece rapid de la un personaj la altul, de la o stare interioară la alta.

alina rotaru

Alina Rotaru, Foto: Vlad Catană

Alina Petrică, din aceeași generație ca participantele mai sus menționate, a umplut vizual scena cu o rochie roz, de epocă, a umplut sala cu vocea sa puternică, cu melodiile care încă de la început anunțau o moarte și a demonstrat încă o dată că dacă stăpânești toate instrumentele de care poate dispune un actor, cu siguranță vei crea singur un „spectacol în sine”, așa cum Lia Bugnar însăși a exclamat la sfârșitul momentului „Sonată după Shakespeare”, care a pornit de la „Romeo și Julieta” și Sonetul 66. Julieta a murit, dar pentru ce și de ce? Cuvintele „moarte, teroare, victorie, sânge”, repetate insistent, au înfiorat sala, cuvinte care astăzi fac parte dintr-un discurs cotidian rostit public sau doar purtat cu sine.

Reprezentația lui Eduard-Cristian Trifa și a Ștefaniei-Carmen Misăilă de la Facultatea de Teatru din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj au demonstrat din nou diferența esențială dintre două școli de teatru importante din România. Pe de o parte stă tehnica deosebită, mișcarea scenică și forța de a fi pur și simplu pe scenă și pe de altă parte se creează cu migală emoție, intimitate, dialog. Dacă doar pentru o clipă ne-am imagina că rivalitatea declarată sau nedeclarată ar dispărea și cele două școli s-ar uni într-un schimb de experiență, oare ce actori s-ar naște?

Din cea de a doua zi nu pot fi uitate nici jongleriile lui Vlad Benescu, nici inteligența și ușurința de a fi pe scenă a lui Ștefan Pavel, nici sinceritatea dezarmantă a Anei-Maria Ivan față de ea însăși și față de juriu, nici Hamletul interpretat în cheie feminină a Ștefaniei-Carmen Misăilă. Și în toată această atmosferă de calm și înțelegere, de deschidere și acceptare au planat în aer și dincolo de el, cuvintele lui Miklós Bács spuse cu încredere și convingere: „Nu mai sunteți studenți, suntem colegi”. Să fie Gala Hop 2016 începutul unei frumoase relații de colegialitate?

vlad benescu

Vlad Benescu, Foto: Vlad Catană

Oana BogzaruMaster, UNATC Bucuresti

DESPRE THESPIS

OPINII

DIALOGURI

CRONICA

REPORTAJ