• THESPIS

    REVISTA GALA HOP
    La fiecare ediție a Galei Hop, reprezentanții departamentelor de teatrologie din Univesitățile de specialitate, vor avea ocazia și șansa să reflecte și să dezbată fenomenul artistic, să își exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la re-definirea relației actor-critic.

Oana Bogzaru

Absolvim, dar pentru cine?

Peste doar câteva zile ne vom strânge catrafusele și o vom lua din loc. Ne-am pregătit geamantanele compartimentate: ce am câștigat, ce am pierdut, iluzii, realități, speranțe, dezamăgiri, planuri, renunțare. Unele buzunare sunt mai mici, altele mai încăpătoare, fiecare după caz sau mai bine zis după anduranță, o calitate care se dobândește în timp și care devine indispensabilă după primul an de aventură academică. Există mai multe momente revelatoare de-a lungul acestei călătorii inițiatice, iar primul este cu siguranță memorabil. Fiecare dintre noi a fost cândva, în illo tempore deja, acel student naiv și entuziasmat, încrezător, pregătit să absoarbă tot, pregătit să divinizeze în dreapta și în stânga, pregătit sau măcar doritor să devină, să fie, să creeze.

Ei bine, după aproximativ un an, am conștientizat cu toții că nu vom reuși, că nu suntem suficient de talentați, de inteligenți, de frumoși, de curajoși, iar în lumea aceasta în care se perindă hienele în haită noi nu vom supraviețui decât, poate, prin alianță. Așa că am plâns, ne-am întrebat ce căutăm aici, dacă așa e normal să fie și cum vom ieși la lumină. Răspunsurile nu există, doar un „dar la ce te așteptai?”, cu tentă ironică. Câțiva ani, puțini ce-i drept, s-au scurs, ne-am făcut câțiva prieteni, am învățat să ne luptăm pentru noi și mai puțin pentru ideea de echipă, de prietenie, de artă, de frumos, de schimbare. De ce? Pentru că acest schelet de valori nu există în stoc, momentan. Și alții ar spune, mai fățiș, mai pe ascuns, că nu vinde.

Am respirat adânc de tot, ne-am creat spectacolele de actorie, de regie, de păpuși și marionete, de coregrafie, tezele de licență, scenografiile, ne-am regizat filmele, am mobilizat prieteni, colegi, părinți, profesori și iată: ne pregătim de gală! Definiția galei este una frumoasă, cuvântul în sine te face să visezi la momentul tău de glorie, cât de scurt ar fi, măcar o cunună de spini să se așeze deasupra muncii tale.

Tu, oricine ai fi, cel care vei veni să ne vezi, nu te aștepta să calci pe un covor roșu, nu te aștepta să fie totul strălucitor, să fie totul o sărbătoare. Nu te speria dacă te primim într-un loc care seamănă mai degrabă cu o Casă de Cultură și nu lua în seamă spectacolele mai puțin reușite care se joacă acolo. Adevărul e că nu mai aparținem de mult de un loc, de o idee care să ne unească, fiecare aparține de ce se nimerește. Momentul galei e singurul care ne va uni, chiar dacă e fără solemnitate, fără premii importante, fără să promită un altfel de viitor, chiar dacă vom pleca acasă cu o floare și o diplomă de hârtie.  Noi vom zâmbi frumos, ne vom bucura de micul nostru succes și apoi vom dispărea în neant, căci da, absolvim, dar pentru cine? Nu avem loc în teatre, nu mai avem loc în facultate, parcă și teatrele independente au ajuns la saturație, așa că ne împăcăm cu ideea de a fi artist la noi acasă. Dar, uneori nu putem să nu ne întrebăm, dacă nu mai aveți loc pentru noi, de ce ne mai chemați la admitere? Stați liniștiți, am încetat să mai așteptăm răspunsuri la această întrebare…

La final, e greu să-ți înăbuși gustul amar. Ai da orice pentru încă un moment de entuziasm, de încredere, de naivitate. Îți cauți disperat aripile rătăcite pe drum și iată-te pierdut în mulțime cu o diplomă de prestator de servicii artistice sau oricum, ceva de genul. Te întrebi de ce s-a dărâmat totul în tine și nu s-a construit nimic în loc. Cine are dreptul să dezasambleze, să deconstruiască, să demistifice totul, să-ți spună că nu vei reuși?

Se apropie sărbătoarea noastră, absolvim! Și cu duioșie, politețe și multă iubire vă spunem că vrem să devenim, să fim, să creăm și avem nevoie de mentori, de pedagogi care să lupte pentru noi și alături de noi, avem nevoie de încredere.

Ni se spune adesea că suntem pregătiți în tot acest timp ca să schimbăm, parcă fiecare generație e menită transformării. Dar atunci, când va veni momentul schimbării, ne veți ceda locurile ca să ne putem aduce contribuția în această lume parcă prea înrăită? ‘Om trăi, și-om vedea.

Geamantanele sunt gata, ne-am pus zâmbet de gală și pornim în lume, cumva vom ieși la lumină!

 

Oana BogzaruMaster, UNATC Bucuresti

DESPRE THESPIS

OPINII

DIALOGURI

CRONICA

REPORTAJ