• THESPIS

    REVISTA GALA HOP
    La fiecare ediție a Galei Hop, reprezentanții departamentelor de teatrologie din Univesitățile de specialitate, vor avea ocazia și șansa să reflecte și să dezbată fenomenul artistic, să își exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la re-definirea relației actor-critic.

Irina Radu

A fi sau a nu fi ne-bun pentru această lume
– aceasta-i întrebarea…

În ultima vreme lumea pare a-și fi ieșit din matcă. Totul s-a legat și s-a dezlegat de mii de ori în mii de feluri pentru noi toți. Vești bune și mai puțin bune au tot circulat care pe unde, demonstrându-ne cât de fragil poate fi totul. Chiar și în acest context, timp de trei zile, Gala Hop a căutat să găsească cei mai frumoși ne-buni pentru această lume. A dorit să-i descopere și să le ofere un cadru în care să își prezinte poveștile. Și au fost tare multe la număr și tare diferite între ele, căci, până la urmă, Shakespeare nu poate rămâne același pentru noi toți. Totul capătă un alt tâlc pentru fiecare în parte. Iar aici asta s-a văzut și s-a simțit mai clar ca oricând.

Nici în ultima zi de preselecții momentele construite cu multă imaginație nu au fost puține. S-au spus povești despre nebuni duioși, nebuni fragili, nebuni puternici, ba chiar de neînvins, nebuni resemnați în fața propriei soarte, nebuni care caută să lupte în continuare – toți încercând să convingă prin adevărul lor, prin felul lor de a înțelege și percepe lumea. Unii dintre ei au reușit, dând dovadă de siguranță de sine și fiind conștienți că trebuie să existe structuri clare, omogenitate și un mesaj ce poate fi decodificat. Alții, în schimb, au pășit nesiguri, pierzându-se poate în propria intenție de a demonstra prea mult sau în structuri cu mult prea fragmentate. Și poate nici modul în care au ales să-și pregătească momentele nu a fost cel mai ofertant pentru a le pune cu adevărat în valoare calitățile. În toată ne-bunia e nevoie, totuși, de o minte clară, de un fir ce trebuie să aibă o intenționalitate și deopotrivă o finalitate. E nevoie de lucru intens și de precizie, căci minunile se nasc de prea puține ori în trei zile și reușesc să se păstreze. Și poate tocmai asupra acestui aspect ar trebui să reflecteze îndeproape toți cei înscriși, astfel încât să lase timpul să le devină aliat, iar produsul final să fie într-adevăr unul profesionist.

În mod firesc, diferențele au apărut și de data aceasta, fiind resimțite atât la nivel estetic și tehnic, cât și în ceea ce privește miza unui moment artistic. Expresivitatea și forța scenică puse în contrapunct cu emoția, sensibilitatea și supremația cuvântului. Candidații au optat pentru una sau alta dintre metode, în funcție de propriile intenții, presupuneri sau cunoștinte.

Dintre ei s-au remarcat câțiva prin talentul și energia lor, cât și prin bucuria de a fi pe scenă și de a oferi. George Cocoș a venit la Hop tocmai de la Iași, acolo unde a absolvit în 2012 și unde joacă în prezent, fiind actor colaborator la Teatrul Luceafărul. Preschimbându-se într-un Lysander al anului 2016, George a încercat să demonstreze cu umor că într-adevăr, Shakespeare rămâne în continuare extrem de actual, „Visul unei nopți de vară” devenind astfel o poveste despre acum. Experiența în sine a fost una extrem de plăcută și de constructivă pentru el, iar tema – una destul de ofertantă, după cum mărturisește: „am putut alege orice din universul lui Shakespeare pentru a face o ne-bunie. M-am străduit să dau tot ce e mai bun din mine. Am vrut să-mi încerc câteva idei pe care le aveam de multă vreme, însă nu  avusesem ocazia de a le pune în practică până acum. Și cred că a fost un experiment reușit, din punctul meu de vedere. Iar discuția cu juriul a fost una amicală și o formă de evaluare extrem de utilă pentru un actor. Și aici, ca și după orice spectacol e foarte bine să primești un feedback, să știi ce ai de îmbunătățit.”

Pentru Adela Bengescu, absolventă UNATC în promoția 2014, participarea la Hop anul acesta a reprezentat înfruntarea unor frici personale și încercarea de a descoperi niște răspunsuri esențiale. Și a reușit să cuprindă în momentul său, pe de-o parte emoție și sinceritate, pe de altă parte revolta (personală) și nevoia nesfârșită de a înțelege mecanismul ciudat al lumii și al oamenilor. În „Treziți-mă! Spuneți-mi cine sunt!” ea caută, de fapt, rezolvări și certitudini. Fură câte puțin din ne-bunia lui Hamlet, din a lui Lear, din a îndrăgostiților Romeo și Julieta, precum și din Furtuna și își construiește momentul în jurul unei teme puternice – aceea a identității. Adela crede că „nebunii sunt oamenii care tot pun întrebări. Și marea întrebare, de fapt, una din întrebările generației noastre este Cine suntem? Shakespeare spunea că toți suntem actori, că lumea e o scenă, că toți jucăm roluri. Iar noi, actorii, suntem oglindă.  Toate astea mi se par în continuare valabile. Totul e despre noi. Și tocmai asta a și fost una din ideile mele – să-l aduc pe Shakespeare acum – să fie despre mine, despre tine, despre noi.”

Povestea lui Cătălin Asanache a adus parcă laolaltă frumusețea și nebunia lumii. Și a reușit să se preschimbe totul într-un moment curat și sincer, dincolo de această ambivalență pe care Shakespeare o suprinde în toate scrierile sale. „Mi-a fost dor de voi” spunea Cătălin atunci când urca pe scenă cu un aer blând și totuși regal, distins și lăsa să planeze în scenă o energie a lui, specială. Cătălin a absolvit la Cluj, în 2014, iar anul acesta a venit la Gala Hop cu cele mai bune și frumoase gânduri – „am vrut să împărtășesc dragostea pe care o simt față de teatru. A fost o atmosferă minunată care mi-a oferit prilejul de a-mi îmbrățișa vulnerabilitatea. Și aș vrea să le mulțumesc colegilor mei de generație, colegilor care au participat și au făcut parte din Gala Hop. Felul în care m-am raportat pe scenă e influențat de munca celorlalți colegi care m-au inspirat. Și mi se pare minunat că există un schimb. Până la urmă, și Shakespeare scria din aceeași călimară cu frații de breaslă, ideile circulau liber și era chiar obișnuit ca mai mulți autori să lucreze împreună asupra unei piese. Și am regăsit acest spirit în ceea ce am experimentat aici. Acest împreună.

Absolvenți ai Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Daniel Chirilă, Loredana Cosovanu și Tiberiu Enache s-au înscris la secțiunea grup cu momentul „± Lorenzo” de Enoch Darli după „Romeo și Julieta” de W. Shakespeare. Ne vorbesc despre iubire, ca sentiment plenar, ca vicleșug, ca început și sfârșit din perspectiva unor tineri ai zilelor noastre, dar dispuși, totuși, să se sacrifice în numele unui așa înalt țel. Numai că până acolo au tot avut de înfruntat tot felul de peripeții, reușind astfel să amuze. Prestația lor a fost una apreciată, jurații neavând prea multe de obiectat, ci dimpotrivă. Cei trei au funcționat într-adevăr ca o echipă, asta poate pentru că ei colaborează deja de câțiva ani în această formulă. Au recunoscut că „inițial nu am vrut să participăm, însă ne-am dat seama ulterior că ar fi ultimul an în care ne-am putea înscrie.  Așa că ne-am făcut, totuși, curaj, Daniel a scris un text și ne-am apucat de repetat. A fost însă un pic dificil cu spațiul, cu timpul, fiindcă a trebuit să ne strecurăm, să repetăm nopțile. Însă a meritat, cu siguranță. Cu toate că am fost destul de emoționați, suntem mulțumiți.” Și-au propus chiar să își îmbunătățească momentul dacă vor trece cu bine preselecțiile, iar planul de lucru pare deja bine pus la punct. În prezent însă pot fi văzuți în spectacolele de la Green Hours.

Orele s-au scurs printre povești cu regi și regine, cu bufoni și clovni, cu momente muzicale, dialoguri imaginare și performance-uri care propuneau variante cât mai atipice. Din nou  participanții numeroși, dar jurați în continuare răbdători, îngăduitori și extrem de corecți. Feedback-ul primit de fiecare concurent din partea juriului a reușit să le ofere chei noi, dar să descopere și alte perspective, alternative și să-i ajute să crească. Unii căutau poate răspunsuri, alții aveau nevoie de confirmări sau de un simplu sfat, și atunci, acest tip de discuție a fost extrem de eficient. Și resimțit drept beneficiu pentru ambele părți.
La finalul serii, dierectorul Galei Hop, Miklós Bács i-a provocat pe concurenți la dialog. Unul extrem de sincer însă, astfel încât fiecare să aibă șansa de a vorbi despre experiența trăită aici, despre ceea ce simt că funcționează, cât și despre ceea ce consideră că trebuie îmbunătățit, despre răbdare, respect și mai ales despre nevoia a crede cu tărie în ceea ce faci. Căci actoria, spunea Miklós Bács, este o meserie, un meșteșug de care trebuie să te bucuri. E har, dar el trebuie completat de multă muncă, iar un actor nu trebuie să uite nicicând asta. Prin Gala Hop, singurul festival din țară destinat singular artei actorului, tinerii au ocazia să demonstreze că sunt într-adevăr  profesioniști. Rămâne însă la latitudinea fiecăruia să aleagă ce și cât și cum.

 

 

Irina Radu Masterand, UNATC București

DESPRE THESPIS

OPINII

DIALOGURI

CRONICA

REPORTAJ